Un titlu de campion național și alte întâmplări

Nu am mai scris pe aici de aproape o lună, asta și pentru că a fost o lună cu multe concursuri și întâmplări. Abia așteptam această perioadă a anului, de început de sezon competițional, venită după o iarnă grea, în care am muncit pe brânci, indiferent dacă afară
ningea sau era frig. Abia așteptam să las în urmă perioada în care am fost singur la antrenamente, doar eu și gândurile mele. Ba nu, mint, din când în când m-au însoțit pe câmp și niște căprioare sau iepuri, ce alergau pe lângă mine, și pe care am încercat să îi întrec de câteva ori, dar degeaba.

Așadar, de abia așteptam concursurile începutului de an, indiferent dacă acestea sunt de alergare, înot sau ciclism. Pe fiecare dintre ele le consider importante, ca un antrenament mai tare pentru un viitor triatlon.

Însă înainte de a vorbi despre competițiile ultimei luni să spun că pe 17 mai am fost invitat la Timișoara la deschiderea unui magazin Decathlon, unde am stat alături de alți sportivi valoroși precum Simona Amânar, Maria Olaru, Lavinia Miloșovici, Iosif Rotariu, sau Gianina Tănase.

Trei zile mai târziu eram la Tg. Mureș, unde luam startul la Campionatul Național de Duatlon, ce a presupus o alergare pe distanța de 10 km, ciclism pe 40 de km și din nou alergare 5 km. Îmi doream tare mult să câștig, mă simțeam în formă. La linia de start parcă era totuși mai multă tensiune decât de obicei. Pentru prima dată când particip la o competiție de triatlon sau duatlon în România plec din linia a doua de start, pentru că nu am avut loc mai în față, chiar dacă am dat ceva din coate și în stânga și în dreapta. Se pleacă foarte tare, pe primii 50 de metri sunt undeva în spate, dar prind o portiță și accelerez. Cred că aveam 12 secunde pe suta de metri. Trec la conducerea plutonului și intru în ritmul care îmi convine. Simt la un moment dat pe cineva că încearcă să mă depășească, accelerez și în scurt timp rămân singur. Mă distanțez.
În rest, parcă acest concurs nu a avut istoric, deoarece parcurg rapid și traseul de ciclism – unul prin centrul orașului – apoi o nouă alergare solitară. Închei în 1h :52min :54sec și devin campion al României la duatlon.

Week-endul următor, 26-27 mai, am fost la București unde am alergat două ore pe bandă în cadrul unui eveniment caritabil organizat de către Gabriel Solomon (da, el e cel care a alergat 24 de ore pe bandă) și destinat strângerii de fonduri pentru organizația Salvați Copiii.

Pe 3 iunie eram la mare, la soare… Dar nu, nu în vacanță ci la triatlonul Fără Asfalt, primul din seria de șapte competiții ale Bioeel Grand Prix. Aici, doream să îmi iau revanșa, după ce anul trecut am ocupat locul doi. Dar până la ora desfășurării concursului, să mai spun că am petrecut anterior două zile – de antrenament, cum altfel? – în Năvodari, unde am avut ocazia să ies la niște ture de bicicletă cu echipa de ciclism CS Otopeni. Așa mi-am adus aminte de vremurile în care concuram pentru Dinamo, la echipa de ciclism…
Dar nu, nu vreau să devin nostalgic, așa că trec la descrierea triatlonului Fără Asfalt. Cu o zi înainte ies la un scurt antrenament de înot, apoi alergare.

După amiază, somn de voie, apoi spre seară plec împreună cu un prieten în recunoaștere pe traseul de ciclism. Aici, la un moment dat, întâlnim un văcar, intrăm în vorbă. Îi spun că a doua zi va fi un concurs de biciclete în zonă, el spune “știu, știu!“. Aflu că îl cheamă Turcu, nea Turcu și îi promit că dacă e să îl zăresc în timpul cursei o să îl salut în gura mare.

Gata, vine și ziua concursului. Dimineața, un prânz bun (omletă cu șuncă, unt și gem), apoi fuga la locul faptei. Apoi o încălzire cu 40 de minute înainte de start. E aglomerație la prima probă, cea de înot, cu mulți care participau la proba de ștafetă. Pornim. Eu, destul de tare, mă distanțez încet-încet de grosul participanților, așa că în prima parte, unde se despărțea traseul probei scurte de al celei lungi, aveam în față un singur concurent. Era Răzvan Florea, fostul vicecampion olimpic la înot, care trăgea tare, pregătindu-se pentru un campionat
mondial de veterani.

Oricum, ies primul din apă la proba mea. Pornesc în alergare, pe un teren destul de accidentat, cu iarbă și pământ. Dar trag tare, termin în forță. Apoi, hopa, pe bicicletă. Rulez cu atenție, dar nu încetinesc ritmul. Ajung și în zona canionului, unde cu o zi înainte mă întâlnisem cu nea Turcu. Văd în zare niște vaci, dar pe el nu îl văd la început. Mă apropii tot mai mult de cireadă și la un moment dat strig în gura mare: “să trăiești, nea Turcule“. Bărbatul mă zărește, mă recunoaște și îmi face semn cu mâna. “Hai, noroc!“, îmi strigă. Îmi văd de cursă, pe care o câștig. Momente de destindere, precum cel de mai înainte, dar mai ales momentele de bucurie, de la final, sunt cele care mă fac să mai ies din rutină, care mă motivează.

În rest, nu trebuie uitat că Fără Asfalt e o cursă foarte bine organizată, cu o atmosferă foarte faină. Așa că zic în gura mare: “Bravo, Dudu. Mulțumesc, Dudu“.

Pe de altă parte, țin să le mulțumesc și sponsorilor care mă susțin în acest sezon: Ridetour.com, Merida, Veloteca, Isostar, Salomon, Suunto, www.sportsworld.ro, Primăria Orțisoara, POWERbreathe (www.respiracorect.ro), www.oakleystore.ro