Én vagyok a bajnok

 Dacă Google Translate nu greșește, așa s-ar zice în limba maghiară ”eu sunt un campion”. Spun asta în maghiară, pentru că sîmbătă am devenit campion național în Șugaș Băi, unde a avut loc Cupa Haromszek, Campionatului național de triatlon Xterra of road. Distanțe: 1500 metri înot, 30,3 km MTB și 7,52 km alergare. Am înotat într-un lac de lîngă Valea Crișului. Venind dupa o perioada cu mai putine antrenamente de inot, m-am simțit totuși excelent, și am reușit să ies primul din apă. La bicicletă nu am forțat în prima parte a traseului, dar apoi am început să accelerez. Inainte de a doua tranzitie cu 500m o neintelegere de traseu a deschizatorului de drum m-a facut sa deviez de la traseu, ocolind mai bine de 3,5km . Am revenit, am tras tare-tare, dar asta m-a costat 5 minute, pierdute, plus un consum fizic pe care l-am resimțit la proba de alergare. În a doua tranziție am intrat abia al patrulea. Am decis să schimb strategia de cursă (pînă atunci vroiam să merg într-un ritm confortabil, care să îmi permită doar să cîștig), așadar să forțez puțin pentru a recupera. Cum însă între mine și concurenții din față erau doar vreo 30m, am zis să nu trag prea tare pe prima tură de alergare. Pe a doua tură de alergare l-am ajuns pe cel care conducea cursa. În ultima tură am atacat. M-am desprins și apoi am ținut un ritm care să îmi permită să nu mai fiu ajuns. Nu m-a destabilizat mental ‘’incidentul’’ de la proba de bicicletă, din contră m-a motivat să regîndesc cursa și să adopt cea mai bună strategie posibilă. Totul e bine cînd se termină cu bine. Și mai ales cînd devii din nou campion național. Mulțumesc tuturor pentru susținere.