VIATÃ DE SPORTIV…
Sunt Ciprian Balanescu, sportiv profesionist. Ce inseamna o viata de sportiv profesionist? O intrebare chiar mai grea decat “ Cine sunt eu? “
Inseamna premii, diplome, fani, calatorii, lume mereu noua, fericire, implinire si multe alte beneficii. Aceasta este fața care se vede, este partea pentru care deseori esti invidiat si criticat.
Dar viata de sportiv de performanta are si o alta față. O față pe care nimeni de afara nu vrea sa o cunoasca. Aceasta parte din cariera unui sportiv este incarcata de durere si trairi pe care doar cei foarte apropiati le stiu si le simt.
Inseamna munca, efort, durere, batalii cu propria persoana, sacrificii si o permanenta nesiguranta data de accidentarile care nu te anunta cand vin. Din momentul in care am decis ca vreau sa fac sport viata mea s-a schimbat radical. A trebuit sa-mi fac un program diferit de cel al prietenilor mei. Cand ei se pregateau sa iasa in oras, eu ma puneam la somn. Cand ei se trezeau, eu deja
aveam la activ cel putin un antrenament bifat. La amiaza cand eu trebuia sa dorm ca sa ma refac, ei erau in forma maxima. Si tot asa…pentru ei eu eram “ pe dos”, pentru mine ei “pierdeau vremea”. Alimentatia este o alta parte care cere organizare si strictete. Oricat m-ar tenta un ciolan cu fasole, fripturi sau mai stii ce prajituri, de cele mai multe ori trebuie sa spun stop. Ma simt vinovat atunci cand nu pot sa imi controlez poftele si cedez “ispitei”. Antrenamentele sunt de cele mai multe ori o placere. Insa exista si momentele in care as vrea sa zabovesc in pat intr-o zi ploioasa, friguroasa sau prea calda. Nu am acest drept. Sau daca mi-l acord, la fel , vinovatia apare si urla tare sa plec la antrenament. Cred ca orice sportiv stie ce inseamna durerea de performanta. Aceasta durere te face sa scrasnesti din dinti dar nu iti poti permite sa te opresti. Sunt zeci de curse la care am luat startul cu degetele de la picioare bandajate, in care simteam ca urlu de durere. Am trecut linia de start, de multe ori cu rezultate foarte bune si am spus in soapta “ Asta e viata mea!”
aveam la activ cel putin un antrenament bifat. La amiaza cand eu trebuia sa dorm ca sa ma refac, ei erau in forma maxima. Si tot asa…pentru ei eu eram “ pe dos”, pentru mine ei “pierdeau vremea”. Alimentatia este o alta parte care cere organizare si strictete. Oricat m-ar tenta un ciolan cu fasole, fripturi sau mai stii ce prajituri, de cele mai multe ori trebuie sa spun stop. Ma simt vinovat atunci cand nu pot sa imi controlez poftele si cedez “ispitei”. Antrenamentele sunt de cele mai multe ori o placere. Insa exista si momentele in care as vrea sa zabovesc in pat intr-o zi ploioasa, friguroasa sau prea calda. Nu am acest drept. Sau daca mi-l acord, la fel , vinovatia apare si urla tare sa plec la antrenament. Cred ca orice sportiv stie ce inseamna durerea de performanta. Aceasta durere te face sa scrasnesti din dinti dar nu iti poti permite sa te opresti. Sunt zeci de curse la care am luat startul cu degetele de la picioare bandajate, in care simteam ca urlu de durere. Am trecut linia de start, de multe ori cu rezultate foarte bune si am spus in soapta “ Asta e viata mea!”
Imi doresc sa ii fac fericiti pe oamenii putini care sunt in viata mea. Imi doresc sa le aduc zambetul pe buze, sa petrec timp nelimitat cu ei, sa pot sa-mi planific o vacanta linistita intr-un loc in care nu este vreo competitie. Insa, in acelasi timp stiu ca deconectarea de la lumea mea este o avalansa, un tsunami, un cutremur…o catastrofa. Lupta eu vs. eu este mai grea decat orice competitie. Viata de sportiv de performanta este una delimitata clar de varsta. Stiu ca timpul meu e acum. Nu peste un an, nu peste doi. E acum si trebuie sa fac tot pentru sport. Ma rog la Dumnezeu sa imi dea sanatate. Si mai am o dorinta: celor din jurul meu, care ma suporta zi de zi, da-le rabdare, o caruta de rabdare!