Pe primul loc la crosul Gerar

Cu doar câteva zile înainte de Gerar, citeam oarecum amuzat, pe pagina de facebook a evenimentului, comentariile și pronosticurile privind favoriții la primele locuri. Eram și eu menționat pe acolo, lucru care mă bucura, dar mă și obliga în același timp.

Nu era prima dată când urma să particip la Gerar, competiție de alergare, de iarnă – prima a sezonului – care include un semimaraton pe echipe dar și un cros de 3.6 km lungime. Până acum, alergasem la Gerar doar la semimaraton și doar pentru atmosferă și plăcerea de a fi alături de mai mulți prieteni. De data aceasta, am decis însă să particip la cros și să mă iau în serios. Adică să fac un soi de antrenament scurt, dar de intensitate.

Așa că, duminică, mă așez la linia de start, concentrat și cu emoțiile inerente fiecărei curse. E o stare care îmi place, pe care o simt intens, sunt niște emoții care mă țin alert.

Sunt decis să câștig. Am o strategie stabilită împreună cu antrenorul meu, Cristi Negrea, de la care nu vreau să mă abat. Nu pornesc tare, dar nici nu vreau să pierd contactul cu grupul din față. Primii metri trec repede, urmează apoi o pantă unde nu vreau să forțez. Sunt depășit de Cristian Luțic, care sprintează în această porțiune, se distanțează la vreo zece metri. Nu mă panichez, știu că e posibil ca această accelerare să îl coste puțin mai târziu. Prefer să accelerez încet, să mă apropii treptat-treptat de el. Luțic iuțește la rândul lui, încearcă să scape de mine, dar nu am probleme să stau în trena lui.

Intrăm pe ultimii 600 de metri. Se vede un grup mare de oameni, în zona de la sosire. Văd și poarta de finish. Uralele celor prezenți se întețesc. Eu sunt umăr la umăr cu Luțic și ne apropiem continuu. Zgomot, zgomot tot mai intens. Încurajări, vacarm, zgomot, urale. Nu vreau să exagerez, dar m-am simțit ca la sprintul unei etape din Turul Franței.

Încurajările oamenilor mi-au dat aripi. Poate că nu toate îmi erau adresate mie, poate că oamenii doar trăiau intens spectacolul întrecerii noastre, cert e că am simțit o forță nebănuită. Mi-au crescut aripi. Accelerez pe ultimii metri, am timp să întorc puțin capul și să mă uit unde este ”adversarul” meu. Câștig. Și mă bucur mult.

Evident, Gerarul nu e Turul Franței, însă organizarea a fost una foarte bună (bravo Ro Club Maraton) iar atmosfera din final a fost sen-za-ți-o-na-lă. Sen-za-ți-o-na-lă, fără exagerare.

După mai puțin de două ore, timp în care profit să mă relaxez sau să vorbesc cu cât mai mulți prieteni, urmează festivitatea de premiere. Aici, un personaj inedit. Medalia de câștigător și premiul îmi sunt oferite de către doamna Ecaterina Andronescu, fost rector al Politehnicii și fost ministru al Educației.

”Măi să fie”, îmi zic, ”am ajuns să fiu premiat și de către miniștrii. Bravo ție Bălănescule”. Mulțumesc doamnei pentru premiu, apoi o invit pe prima treaptă a podiumului, lângă mine. Acceptă cu eleganță.

Cam asta a fost la Gerar. O zi plăcută, un antrenament bun, o clasare pe primul loc și întâlnirea cu mai mulți oameni speciali.

În încheiere, țin să aduc noi mulțumiri celor care mă susțin în efortul meu. Mulțumesc Ionuț de la 168 Sport Station (www.168sport.ro), dar și sponsorilor, fără de care rezultatele de până acum nu ar fi fost posibile. Într-o ordine oarecare, mulțumirile mele se îndreaptă către Ridetour.com, Merida, Veloteca, Isostar, Salomon, Primăria Orțisoara, POWERbreathe (www.respiracorect.ro) și www.oakleystore.ro.

Următoarea competiție la care voi lua startul va fi Trichallenge, triatlonul de iarnă de la Snagov. Până atunci, antrenamente intense.