International Metropolitan Triathlon Brasov

Dacă țineți minte, în articolul precedent, invocam în glumă venirea pompierilor (www.ciprianbalanescu.ro/2013/07/26/1-3-1-1-1-alooo-pompierii/). M-am jucat eu cum m-am jucat atunci, însă ulterior în locul pompierilor au venit… medicii. De data asta de-adevăratelea.

Joia trecută am plecat spre Brașov, unde urma să aibă loc prima ediție a Triatlonului Internațional Breșov. Ca de obicei, vreau să ajung din vreme la competiții, mai ales la cele noi, să văd cu ochii mei traseul, să mă obișnuiesc cu el.

Cu o zi înainte de concurs m-am dus la lacul Codlea, unde ar fi urmat să fie proba de înot. Acolo, însă, surpriză. Apa era aproape de tot secată, nici gând să se poată înota. Apare între timp Tudor Buțu, unul dintre organizatorii competiției. Se decide mutarea probei în lacul Codlea 2, ceea ce presupunea alergarea unei distanțe de 700-800 metri de la punctul de unde ieșeam din apă până în zona de tranziție a bicicletelor.

Îmi pun costumul de neopren și înot în lacul nr. 2. Apa e foarte caldă, vreo 23-24 grade. La 23 de grade Celsius costumul trebuie interzis. Termin cu înotul și mă duc pe traseul de ciclism. Un rulaj ușor de 20 de km și mă întâlnesc cu prietenul Marian Constantin, venit tocmai din Cipru ca să participe la această cursă. Despre ce i s-a întâmplat lui Marian o să vă povestesc puțin mai târziu.

Ziua a trecut foarte repede, seara am fost la ședința tehnică unde am fost ochi și urechi la toate amănuntele. Ajung spre seară la hotelul unde sunt cazat și constat că transpir tare, mă doare un pic și capul. ”Emoțiile inerente” îmi spun.

E dimineața concursului. Mă trezesc la 6:00, mă tot gândesc la cursă, îmi doresc tare mult să câștig. Simt din nou fiori reci pe spate, transpir în continuare. Îmi tremură puțin și mâinile, îmi simt picioarele moi. Hmm, asta nu mai poate să fie de la emoții.

Îmi dau seama că sunt bolnav. Antrenorul meu, Flabio, derulează repede filmul înapoi și identifică momentul când a început totul. Cu șase zile înainte, dis de dimineață am înotat la bazin cu costul de triatlon pe care îl folosesc și pe biclă și la alergare. Am ieșit din apă fără să mă schimb, afară era puțin rece, m-a luat frigul. Nu am dat atenție, însă două zile mai târziu tușeam ușor și îmi curgea nasul. Am cam ignorat toate astea…

Dar să revenim la Brașov, unde mă aștepta un concurs important. Ajung în zona de start. Transpiram în continuare, clar nu eram în apele mele. Nu am timp să mă gândesc la prea multe. În jurul meu cei mai buni triatloniști români, plus doi unguri cu palmares. Se dă startul…

Plec tare. Pe primii 500 de metri mă simt foarte bine, dar apoi încep să mă sufoc în neoprenul de 5 mm grosime. Apa era foarte caldă. Pentru prima dată, la înot, îmi încolțește ideea de a abandona. Mă sufocam, apa era prea caldă. Mă opresc de trei ori. Schimb stilul de înot, ba bras, ba spate, din nou bras.

Ies din apă foarte amețit. Picioarele mi se împleticesc.

Alerg totuși, cît pot de repede, spre zona de biciclete, unde predau chipul coechipierului din ștafeta pe care am format-o alături de Florentin Petrescu și Raimond Guias. (Scurtă paranteză, în final aveam să ne clasăm pe locul 2).

Am pedalat tare împreună cu Florentin, am încercat să prindem plutonul fruntas care era format din șase persoane, dar a fost imposibil, dincolo de puterile mele. Muntele este în general prietenul meu, m-am înțeles bine cu pantele, însă de data aceasta, pe cele de lângă Brașov nu a mers.

Pe ultima parte a cățărării din Rîșnov spre Poiană mă desprind de Florentin, ajung singur sus și încep coborârea de unul singur. Kilometrajul îmi arată 70km/h, dau tare la pedale.

Nu am reușit totuși să prind plutonul. Ajung a doua oară în zona de tranziție unde cineva îmi strigă că au 50 de secunde în fața mea.

La alergare m-am dus… nici eu nu știu cum. Prima tură mai alergat, dar pe a doua mă simțeam de parcă îmi căzuse un pian în cap.

Am reușit să termin cursa cu un timp de 2h :14 min:23 sec, cu o întârziere de 2min:52 sec față de primul clasat, Balogh Bence.

Trec poarta la final și îl zăresc pe Alex Diaconu, care a ocupat locul 2, merg și dau mâna cu el, îl felicit pentru rezultatul obținut.

Mă retrag apoi la umbră cu prietenii alături de care venisem din Bucuești. Acolo mi se taie filmul… Am stări de greață, ba îmi este cald, ba frig, vomit, cât pe ce să cad din picioare. Au urmat 5 ore destul de grele pentru mine, am ajuns și pe la spital.

Mulțumesc Teodor Marcu, Marcu Luisa, Sarha Marcu, Paula și Aurel Stramtu pentru că ați fost alături de mine.

Îmi pare rău că nu am putut fi prezent la festivitatea de premiere pentru a-i aplauda pe cei mai buni. Și pentru a urca pe podium alături de ștafeta mea.

Multumesc Tudor Buțu și Alex. Felicitări pentru organizare. Ținând cont de toate schimbările din ultimul moment, v-ați descurcat minunat. O cursă care mi-a plăcut foarte mult, o cursă pe care mi-aș fi dorit să o câștig, dar acum nu am putut.

Am promis că o să spun ce i s-a întâmplat prietenului Marian Constantin. Cineva i-a înțepat, în țarc, în zona de tranziție, camera de la bicicletă. Țin să semnalez acest lucru, un gest nesportiv care nu trebuie să se întâmple. Nu doar pentru că e o lipsă de respect față de cel de alături, dar îi pui și viața în pericol. Concursurile noastre trebuie să stea sub semnul competiției cinstite și al prieteniei.

În acest moment, încerc să mă recuperez, să scap de starea de boală. Iau în calcul să nu mai particip la concursul de la Reci, ultima etapă din circuitul Bioeel Triathlon Grand Prix Off Road.

În continuare, sănătate și spor la muncă vă doresc, indiferent de felul ei.