Fă-mă mamă cu noroc…

Cred că știți zicala: ”Fă-mă mamă cu noroc și aruncă-mă în foc”. Cam așa simt și eu acum. Pe de o parte, fericit că sunt sănătos, că îmi merge bine la antrenamente, că visez frumos, dar în același timp puțin nemulțumit că mai am parte de ghinioane și momente după care îmi cam vine să îmi trag singur niște palme. Nu prea multe însă.

Dar să vă povestesc ce mi s-a întâmplat la semimaratonul Intersport Brașov. Sâmbătă mă trezesc foarte devreme, pe la 5 de dimineață. Sunt la Câmpina, în casa unui bun prieten. Luna e încă pe cer și se vede frumos din camera unde am dormit. Încep să mișun prin casă e mare, cobor la bucătărie, cotrobăi prin frigider. Nu știu de ce, dar nu am stare. Revin în camera mea, dar nu reușesc să adorm din nou, așa că mă uit pe geam, mă fâțâi în stânga și în dreapta, nu am astâmpăr.

Mă apuc să citesc ceva, mai nou cică e la modă să faci asta : ). De ceva vreme am făcut o obișnuință în a-mi pune o carte în bagajul cu echipamentul de concurs. Îmi place, citesc. Nu foarte mult însă pentru că timpul trece ușor și a venit vremea micului dejun.

Termin de mâncat și alături de bunul meu prieten plec spre Brașov. Pe drum, remarc foarte multe mașini în care se vede că sunt oameni ce vor participa la concurs. ”Măi să fie”, îmi zic în gând, ”cât de mult a crescut numărul participanților la competițiile de alergare. La fel e și la triatlon…”. Mă bucur că tot mai mulți români își dau seama de importanța sportului, a mișcării pentru o viață armonioasă.

Ajungem în Piața Unirii, arunc priviri în jur, multă lume cunoscută, salut pe mulți. La cortul de unde îmi iau kit-ul de participare am o surpriză. Durează mai puțin de un minut să mă înregistrez, să îmi ridic numărul de concurs. ”Bravo”, zic, ”bravo organizatorilor pentru asta”.

Avea să fie primul moment al zilei petrecut în mare viteză.

Mai e circa o oră și jumătate până la start. Mă echipez. În mulțime văd tot mai mulți sportive profesioniști, printre care și pe moldoveanul Vitalie Gheorghiță. Merg și îl salut.

Cu aproximativ 50 de minute înainte de ora de start încep să mă încălzesc ușor. Alergare ușoară, sprinturi, extensii, mișcări de stretching. Mă simt însă puțin agitat. Habar nu am de ce. Nu sunt emoțiile clasice, căci am venit aici doar pentru a face un antrenament în forță. Trebuia doar să respect planul de pregătire, elaborate de antrenorul meu, Cristian Negrea.

Înainte de start inima îmi bate de zici că-mi sare din piept. Încerc să mă poziționez în prima linie. Mă uit în jur și remarc un tip în șort de stradă. Se vede că nu e atlet. Zâmbesc amintirii că la unele competiții județene la care am participat ca junior erau și sportivi de duminică (sau fotbaliști?) care se poziționau în față, alergau tare vreo 100-200 metri și apoi se pierdeau în mulțimea din spate. Zâmbesc.

Mai scap de emoții. Gata, oricum, e vremea startului. Se pleacă tare, chiar foarte tare. Îmi știu limitele, așa că nu forțez. Rămân puțin în spate, la vreo 15 metri față de cei ce conduc plutonul. Trecem de Pietrele lui Solomon, accelerez puțin, încep încet, dar sigur, să mai recuperez din poziții. În fața mea, în proba de cros, sunt doar Cristi Luțic și Andrei Leanca, campionul național la alergare montană, la cadeți.

Picioarele merg bine, simt că pot mai mult, dar e bine așa. Ajungem pe la km 6, ultima urcare. Îl simt pe Luțic că e terminat și parcă și Andrei respiră cam greu. E momentul în care decid să iau cursa pe cont propriu. După câteva sute de metri mă detașez confortabil.

Merg tare-tare pe coborâre. În spatele meu nu mai e nimeni, trec și de ultimul punct de control. Mai sunt câteva sute de metri până la finiș, mă relaxez. Sunt cu accelerația la blană. Poate din cauza vitezei, poate pentru că nu a fost marcat vizibil, ratez curba la stânga, ce ar fi trebuit să mă ducă la sosire. Deviez vreo 400 de metri, îmi dau seama că ceva nu e în regulă. Andrei Leanca se ia și el după mine. Reintrăm pe traseul bun, dar prea târziu. Termin pe locul doi.

Sunt puțin supărat. ”Fă-mă mamă cu noroc și aruncă-mă în foc”. De fapt nici nu știu prea bine pe cine să fiu supărat: pe mine, pe lipsa marcajului, pe viteza mea prea mare? Îmi spun ca data viitoare să îmi ascult deplin antrenorul și să alerg mai încet.

Una peste alta, semimaratonul Intersport Brașov a fost o competiție de nota 10. Organizare foarte bună, mulți participanți, entuziaști cu toții, numeroși sportivi care au alergat extrem de tare. Bravo tuturor.

Acum sunt într-un cantonament de pregătire cu lotul național de triathlon, organizat la baza olimpică de la Izvorani. Următoarea cursă la care voi lua startul este campionatul național de duatlon, pe 28 aprilie, la Tg Mureș. Vor fi 10 km alergare, 40 km ciclism și din nou 5 km alergare.

În încheiere, țin să aduc mulțumiri celor care mă susțin în efortul meu. Mulțumesc, 168 Sport Station (www.168sport.ro), Ridetour (www.ride-tour.com), Merida (www.veloteca.ro), Veloteca (www.veloteca.ro), Isostar (www.nutrivita.ro), Salomon (www.salomon.ro), Primăria Orțisoara (www.primariaortisoara.ro), Bausch+Lomb (www.bausch.ro) .

Până atunci vă doresc sănătate și spor la antrenamente.