Emoții de naș

Avem parte uneori de momente cu totul speciale în viață. În ce mă privește am trăit recent astfel de clipe, clipe speciale, cu niște emoții mult mai intense decât cele simțite în general pe prima treaptă a podiumului.

Era cam acum trei luni. Stăteam la povești cu cei mai dragi prieteni ai mei, Francois și Olga. Lângă noi dormea Anabelle, fetița lor, pe care mie îmi place să o alint cu ”prințesa mea”. Povesteam de una-alta și din când în când mișcam puțin leagănul, pentru ca somnul Anabellei să fie cât mai plăcut. Din peisaj lipsea Simon, băiețelul mai mare al prietenilor mei, care era la grădiniță. Și cum el lipsea, era mai liniște ca de obicei.

Deodată, cu totul neașteptat, aud: ”Ce zici Cipriane dacă ai fi naș de botez pentru Anabelle?”.  Sau mi se pare că aud? Nu pot reacționa pentru moment. Cumva, pentru o fracțiune de secundă, mintea mea a intrat în repaus. Nu zic nimic pe moment. Francois și Olga se uită unul la celălalt. Zâmbesc și își spun: ”Nu cred că și-a dat seama ce i-am spus”. Eu, tot dezorientat. Cuvintele lor, care parcă pluteau încă în aer, mă dezmeticesc oarecum. ”Nu se poate”, spun în cele din urmă. ”Voi fi naș?”. ”Da”. Nu știu cum să reacționez, rămân pur și simplu fără cuvinte. Inima îmi bătea nebunește, aveam ochii cât cepele, dar un zâmbet mare (să fi fost tâmp?) îmi lumina fața. Desigur, eu romanțez puțin acum, însă nu știu cum altfel să descriu mai bine ce am simțit.

Data botezului a fost stabilită pentru 31 decembrie. Mai erau totuși câteva luni de zile până atunci, așa că plec la București pentru a-mi continua antrenamentele.

Și vine ziua cea mare. La propunerea nașei, în cazul de față sora Olgăi, ne-am hotărât să ne îmbrăcăm în costum popular pentru a merge la biserică. Mi-a plăcut ideea. Iar în hainele acestea tradiționale m-am simțit chiar foarte bine.

Înainte de a intra în biserică a trebuit să spun Crezul de trei ori. Noroc cu nașa, am mai repetat și eu după ea. Emoții mari… Începe slujba, se ajunge la momentul propriu-zis al botezului. În momentul în care părintele o scufundă cu totul pe Anabelle în apa de botez a fost foarte liniștit. Prințesa mea nu zice nimic, pare să îi placă. Aud o voce din spate : ”Triatlonistă se va face. Să ai grijă de ea, Cipriane”.

De acum eram oficial naș de botez. Îmi place, dar mă simt și extrem de responsabil ca părinte spiritual al finei mele. Vreau să am toată grija posibilă și să o îndrum pe micuța Anabelle către tot ce e mai bun în viață. Știu sigur că o s-o învăț să înoate, să pedaleze și să fie iute de picior. Desigur, doar dacă toate acestea îi vor face și ei plăcere.

După momentele emoționante ale botezului, părintele, cantorul și toți cei prezenți în biserică au fost invitați la un ceaun mare de tot făcut de Nae, vânătorul satului. S-a strâns lume multă, veselie mare a fost, iar vremea a ținut cu noi. Soarele strălucea și el, ne mângâia.

După toate aceste momente frumoase petrecute alături de cei mai dragi prieteni ai mei, m-am întors la București plin de o energie specială. De acum înainte, parcă mai mult decât de obicei, o să am clipele mele speciale în care o să mă gândesc la Anabelle, prințesa mea și la Simon, fratele ei.

În rest, să fim sănătoși și puternici!