După nouă ani

Era anul 2003. Atunci, la Zărnești, în județul Brașov participam pentru prima dată la o cursă de half-Ironman, pe care aveam să o câștig cu timpul de 4h:45min. De atunci am început să cred foarte serios că eu sunt făcut pentru probele de anduranță.

Acum, după nouă ani, am participat din nou la o astfel de competiție, la Oradea de data aceasta. Xtr Triathlon este în acest moment singura competiție de Ironman din țara noastră și deși se află de abia la ediția a treia este un concurs bine organizat, cu o participare tot mai numeroasă.
Deși știam de mai bine de șase luni că voi participa la Half Ironman Oradea nu m-am pregătit specific pentru această probă, antrenamentele făcute fiind doar cele pentru triatlonul olimpic. Dar, după cum veți vedea, în cele din urmă a fost bine și așa.

Am plecat spre Oradea cu două zile înainte de debutul competiției și m-am bucurat de găzduirea lui Istvan Szokolsky, organizatorul Xtr Triathlon, care mi-a pus la dispoziție casa, masă și mi-a asigurat și transportul. Plus o primă de start. Istvan, căruia țin să îi mulțumesc și pe această cale, este un foarte bun alergător montan și triatlonist, care și-a propus – și face tot ce poate în acest sens – să promoveze triatlonul și proba de IronMan în România, atât ca performanță cât și ca sport de masă.

Cu o zi înainte de start am fost într-o tură de recunoaștere cu bicicleta. Am simțit că traseul este pe placul meu, căci îmi place să merg la deal cu bicla. Am văzut și faptul că traseul de inot era marcat foarte vizibil, pe un culoar de 500 metri lungime.

Acum trebuie să recunosc că aveam emoții extrem de mari. Nu știam la ce să mă aștept, căci una este triatlonul olimpic și cu totul altceva half-Ironman. Am mai discutat cu Alex Diaconu și cu Mihai Baractaru despre strategii de abordare a cursei, ei au o experiență mai mare decât a mea, și m-am mai liniștit puțin.

A venit și ziua concursului. Ca de obicei, mă trezesc devreme, pe la 6 :30. Un mic dejun destul de consistent, cu paste. La ora 8 am ajuns în zona lacului Paleu, am pus bicicleta în rastel. Ca de obicei, văd foarte mulți prieteni, ne salutăm, ne încurajăm reciproc. Mă apuc de încălzire, una nițel mai ușoară decât cea pe care o fac în triatlonul olimpic.

Gata, s-a dat startul. Mi-am propus să nu plec foarte tare la înot. Alex e deja în fața mea, a luat un start foarte bun, și mai sunt și alți doi atleți. Nu mă las, însă simt că ceva nu merge conform planului. Îmi simt mâinile și picioarele foarte grele, apa este cam caldă și simt că mă sufoc în costumul de neopren. Ies totuși al patrulea din apă.

Mă urc pe bicicletă și simt în continuare că ceva nu e în regulă. Starea de mâini grele și picioare încărcate nu a dispărut. Nu înțeleg ce se întâmplă, înghit geluri Isostar la greu, beau foarte mult lichid, îmi mai revin puțin. Intru primul în zona de tranziție la proba de half-Ironman individual. Cum mă dau jos de pe bicicletă încep să mă simt ca un fulg. Gelurile cred că au început să își facă efectul. Plec avântat în alergare, Alex îmi strigă că am plecat prea tare, încetinesc pentru scurt timp, însă îmi dau seama că pot trage, așa că mai accelerez puțin. Pe ultimele două ture îmi dau seama că nu mai mă poate întrece nimeni, mă relaxez și mă las cuprins de bucuria victoriei. Câștig cu un timp de 4h:08min:54sec.

Acum sunt refăcut aproape total și mă pregătesc pentru următoarea competiție: triatlonul de la Tg. Mureș, de pe 7 iulie.

Despre antrenament
Aș vrea să împărtășesc cu voi câteva detalii despre antrenamentele mele cu Powerbreathe, un sistem de îmbunătățire a capacității aparatului respirator. M-am antrenat cu Powerbreathe de două ori pe zi, cu 30 de respirații în zilele fără antrenament și de două ori pe zi, cu o ședință de warm-up înainte de antrenament și 30 de respirații la 30 de minute, după terminarea antrenamentului la încărcătura stabilită. Înainte de concurs am lăsat mușchilor respiratori o pauză de trei zile pentru a se reface complet. Încălzirea mea dinaintea concursului constă în stretching dinamic, alergare ușoară și mișcări care îmi măresc frecvență cardiacă. Acum a fost însă prima dată când în partea de încălzire am introdus și Powerbreathe. Sunt convins că la rezultatul de la Oradea half-Ironman a contribuit și faptul că mi-am încălzit mușchii respiratori înaintea cursei.
Am început programul de antrenament cu Powerbreathe cu o încărcătură mică, crescând zilnic încărcătura cu câte 5cm H2O. Astfel, am ajuns la o încărcătură care să îmi permită efectuarea a doar 30 de respirații complete. Ca urmare a creșterii încărcăturii am observat o îmbunătățire semnificativă a parametrilor ce țin de puterea de inspirație.

Vă prezint și o reprezentare grafică a progresului realizat: