Concurs 1, loc 1, timp 1sec

Concurs 1: Deși iarna a fost grea, am continuat să mă antrenez cât mai intens. Rezultatele aveau să vadă la prima competiție a acestui an, Postăvaru Night, una dintre puținele vertical race din România.

Dar să vă zic pe scurt cum au stat lucrurile în 10 martie, ziua concursului. Întâi de toate mă trezesc la ora 7 fix, mănânc un bol mare de cereale cu iaurt (vă sună cunoscut, nu-i așa? Rutina e a doua natură pentru un sportiv profesionist).

Îmi pregătesc bicicleta și ies la o tură scurtă pe traseul Brașov, Poiana Brașov, cu revenire pe drumul vechi. Afară erau 2 grade, șoseaua destul de bine uscata, la urcare pedalam cu bluza deschisă și fără mănuși.

Pe marginea drumului era încă destul de multă zăpadă, dar ajung relativ repede în Poiana Brașov. Mă opresc la stadion, gândindu-mă că aș putea întâlni ceva atleți și să alergăm puțin. Dar acolo, nimeni, culoarele de alergare încă erau acoperite de zăpadă înghețată. La coborâre mi-am pus mănușile, am închis bluza și am început coborârea pe noua mea bicicletă de la Merida big nine.

Am început frumos ziua, cu o tură de bicicletă, dar adevărata încercare mă aștepta seara, când avea să se desfășoare Postăvaru Night.

Concurs 1: Ajung cu două ore înaintea startului (ce urma să aibă loc la ora 19, pentru că nu v-am spus dar acesta e un concurs de alergare montană ce se desfășoară noaptea), văd din ce în ce mai mulți prieteni, ne salutăm, suntem bucuroși de revedere și ne urăm succes în continuare.

Îmi ridic numărul de concurs, iar cu aproximativ 40 de minute înainte de start încep o încălzire ușoară. Tot înainte de start primesc îmbrățișarea de care aveam atâta nevoie, pur și simplu totul a revenit la normal.

Îl aud pe Lucian Clinciu, organizatorul concursului, care începe numărătoarea inversă: 3, 2, 1 și start. O iau tare la fugă. Pe prima sută de metri sunt în frunte și încet, încet încep să mă desprind de plutonul cu luminițe (e vorba de lumina frontalelor), chiar la un moment dat mă întreb dacă nu cumva am plecat prea tare, dacă voi rezista până la capăt. În spatele meu nu se vedea niciun alergător, doar schiori, iar ritmul meu era unul tare, dar nu maximal.

Alerg, alerg, urc, urc tot mai mult. Arunc o privire în spate și pentru o secundă admir sutele de luminițe înșirate în spatele meu. Ajuns în platoul de la Ruia mai arunc o privire în urmă și văd un alergător care se apropia de mine, nu am reușit să-mi dau seama cine este, distanța era oricum destul de mare, aproximativ 100 de metri, iar până în vârf mai erau cam 1,5 km.

Timp 1 sec: În final reușesc să trec linia de finiș, câștigând. Timpul a fost cu o secundă mai slab decât cel obținut anul trecut. În spatele meu a venit apoi puternic Adi Bostan, iar pe locul trei Vlad Florin. Adică exact alergătorii de pe podiumul de la Maratonul Piatra Craiului, numai că de această dată ordinea de clasare a fost inversă. Desigur, Postăvaru Night este o alta poveste.

Ce ar mai fi de zis? Doar că la premiere a fost multă lume și voie bună.

Pe de altă parte, în acest nou sezon – din diverse motive – am încetat colaborarea cu firmele Ideal și Shimano. Vreau totuși să le mulțumesc pentru sprijinul acordat, care a contat  foarte mult pentru mine, pe parcursul celor două sezoane în care am fost susținut.