”Bălănescule, ai cumva contract cu podiumul?”

Tocmai se terminase ediția din acest an a Maratonului Piatra Craiului – Salomon. Când am auzit pe cineva adresându-mi întrebarea din titlu, am zâmbit. Mi s-a părut amuzantă, însă – vrând-nevrând – exprimă un adevăr: vreau de fiecare dată să fiu printre cei mai buni, să mă clasez pe podium.

Îmi doresc mereu să câștig. Aș zice că am asta în sânge, e ca un virus pe care l-am luat și de care nu mai pot scăpa. De fapt, nici nu vreau să scap de el 🙂

La fel am simțit și înainte de startul la MPC. Desigur, mi-ar fi plăcut să câștig din nou această competiție – cea mai prestigioasă cursă montană din România – însă am zis să fiu realist. Abia mă refăcusem după Trichallenge, triatlonul de la Mamaia, unde nu am fost deloc în apele mele și unde am terminat (abia) pe locul 3.

Aveam multă ambiție înainte de startul de la Zărnești, îmi doream mult, însă am zis să fiu realist și să termin MPC tot pe podium. Inclusiv locul 3 m-ar fi mulțumit. Această atitudine puțin mai relaxată m-a făcut să nu simt aceleași emoții intense ca în anii trecuți… dar am zis că nu trebuie nici să las garda jos.

Așa că, la start, eram bine montat, hotărât să dau tot ce e mai bun în mine. Pornesc tare, sunt în fruntea plutonului de la început, poate că am pornit puțin prea tare așa că decid să trag puțin de frâie. ”Ce e, ai înnebunit? Hoo, Cip, mai ușor”, îmi zic. Sunt curând depășit de Viorel Pălici și Florin Vlad. Dar îmi convine asta, ținta mea era oricum locul 3. Nu știam însă cum va reacționa Adi Bostan. Auzisem că e puțin accidentat, îl văd oricum că nu se simte chiar bine, ușor-ușor se pierde în spate.

Înainte de primul punct de control, Pălici avea un avans de aproape două minute, însă țin aproape de Florin. De fapt, eram aproape grupați trei alergători, Florin, eu și un băiat pe care nu îl văzusem niciodată, nu știam cine e. Mă uit la el, avea echipament fain, full Salomon. Era Constantin Marian Cosmin.

Înainte de creastă realizez că mă simt bine, trag mai tare, depășesc. Începe coborârea pe corzi, Florin este în spate. Picioarele mă ascultă. Îmi aduc aminte că anul trecut în același loc eram extenuat, dar acum mă simt chiar bine.

Pe coborâre simt cum Florin vine tare din spate, dar nu am nicio problemă să țin ritmul cu el. Sunt foarte atent la alimentare. Aveam 6 geluri Isostar cu mine, din jumate în jumate de oră iau câte unul. În plus, ciugulesc des și dintr-un baton cu cereale. Nu mai vreau să fac greșeala din anii trecuți, când nu m-am alimentat cum trebuie. Sunt atent și la hidratare.

În Plaiul Foii, Florin era înaintea mea cu aproximativ 100 de metri. Mă urma de aproape Constantin Marian, străinul puternic, de care îmi era puțin teamă.

Înainte de a începe urcarea spre Diana îl depășesc pe Florin. Văd că ceva nu e în regulă cu el, îl întreb cum se simte. ”Nu prea bine”, îmi răspunde. Mă distanțez. Atunci a fost momentul când am realizat că pot termina pe locul 2.

De aici înainte încep să forțez la maximum. Până sus la Diana ”pun” între mine și Florin 2-3 minute. Știam că pe coborârea de final va fi greu pentru cineva să mă mai prindă.

Trec linia de sosire. Fericit, desigur. Locul 2 nu e de lepădat, ba chiar e mai bun decât în estimările mele inițiale. Bucurie pe capul meu. ”Bălănescule, ai cumva contract cu podiumul?”. Se pare că da.

În final, un mare bravo tuturor celor care au participat la Maratonul Piatra Craiului și  mulțumiri celor care au venit să ne susțină. Mulțumiri și echipei din Petroșani.

Nu în ultimul rând, un gând de recunoștință sponsorilor care m-au susținut în acest sezon : Ridetour.com, Merida, Veloteca, Isostar, Salomon, Suunto, www.sportsworld.ro, Primăria Orțisoara, POWERbreathe (www.respiracorect.ro), www.oakleystore.ro