Am început să zbor… în apă

Vreau să vă împărtășesc ceva! Probabil, unii dintre voi știu deja acest lucru: în triatlonul mondial nu poți să fii doar un ciclist foarte bun sau alergător excelent și doar bun la înot. Dacă vrei să te bați cu cei mai tari din lume trebuie să fii la fel de bun la toate cele trei probe. Eu vă spun sincer, nu știu cum este să fii un triatlonist de valoare mondială, dar sunt al naibii de curios să aflu. Și îmi doresc lucrul acesta din tot sufletul.

De cateva săptămâni am reînceput antrenamentele, împreună cu antrenorul meu Flabio Carmona. Lucrăm si iar lucrăm. Știu, greul încă nu a început, sunt sigur de asta!, dar după câteva săptămâni în care am lucrat numai partea tehnică la natație… se întâmplă ceva.

Anul trecut, pe vremea asta, la antrenamentele lungi de înot (de exemplu la 1500m) eram la un ritm de aproximativ 1’35’’/100m. Ccea ce nu era chiar rău, dar nu eram relaxat, eram foarte încordat la spate, brațe, nu simțeam apa așa bine, picioarele nu le coordonam cum trebuie, mai mereu eram sacadat. Să nu mai vorbesc de respirație. Ce mai, înotam doar din forță.

Acum treaba stă un pic diferit. Să povestesc pe scurt ce s-a întâmplat joia trecută, 7 noiembrie, pe la ora 17, la al doilea antrenament de natație al zilei.

De dimineață m-am întâlnit cu Flabio la bazinul ”168 Sport Station” unde am lucrat partea tehnică. Mai mereu mă oprește din mișcare și îmi spune toate greșelile pe care le fac. Și nu sunt puține, credeți-mă, dar este din ce în ce mai bine.

Seara, la al doilea antrenament, am fost fără Flabio. Aveam ca temă o sesiune de înot lung, aproximativ o oră, continuu. Am pornit. Mă simt bine, trag de mine, tracțiunea în apă este așa cum nu o mai simțisem niciodată, picioarele merg continuu fără să sacadez bătăile, iar eu nu mă sufocam, eram chiar foarte relaxat.

La un moment dat trag cu coada ochiului la cronometrul lipit de perete. Prima oară am crezut că nu văd bine. Aștept să termin următoarea sută de metri, însă timpul este la fel: 1’27’’/100m. Nu poate să fie adevărat îmi zic, cred că am greșit ceva. Îl rog pe Dan Drăguleț, antrenorul de la C.S. Delfinul Bucuresti să mă ajute cu cronometrarea. Încep să înot din nou, lung, 800m. Alunec pe apă, mă simt perfect, mereu mă concentrez să aplic la înotul de anduranță tot ce învăț pe partea tehnică cu Flabio. Termin relaxat cei 800 de metri și mă uit direct la Dan. Îmi confirmă că timpul este între 1’26’’-1’27’’/100m. Nu îmi venea să cred. De bucurie, îmi vine să mușc din bordura bazinului, să îmbrățișez pe cine, să urlu. Bine că mă domolesc, altfel cine știe ce s-ar mai fi întâmplat.

Ies din bazin și îl sun pe Flabio, să îi povestesc. Îmi spune: ”Știu Ciprian, e bine, însă trebuie să ai răbdare”.

Flabio crede mult în mine, simt lucrul acesta, iar asta este foarte important pentru mine.

Și acum retrăiesc bucuria de atunci, a unui antrenament izbutit. Mă simțeam ca un copil, care are la picioare întreaga lume. Știți cumva cum să fac să rămân așa?