Mulțumesc, prieteni!

Sunt o persoană care are nevoie de prieteni. Deși practic un sport individual (sau, poate, tocmai de aceea?) și sunt obișnuit să stau ore întregi doar eu cu mine însumi, tânjesc după prietenie. Am nevoie de companie, am nevoie de confirmări, am nevoie de cineva care să mă susțină sau să mă critice, după caz.

În viața reală am câțiva buni prieteni și alți, câțiva, mult mai numeroși, amici sau parteneri de comunicare. Cam așa vedeam lucrurile, până de curând.

De ieri s-a schimbat însă ceva în mintea mea. Acum cred sincer că poți numi prieten nu doar pe cineva pe care îl cunoști nemijlocit, alături de care ai suferit sau ai împărtășit o bucurie, ci și pe cel care crede în tine. Pe care nu l-ai întâlnit, poate, niciodată, dar care a binevoit să facă un gest elementar, de susținere.

În urmă cu două săptămâni primesc un mesaj pe telefon. De la un prieten, de la unul bun. Îmi semnalează un concurs pe internet, organizat de compania Rexona (http://rexona.ro/idei-puse-in-miscare/), care punea la bătaie niște bani pentru susținerea unui proiect sportiv, legat de pasiunea pe care o ai.

”Ăsta e de mine”, mi-am spus. Am scris proiectul, l-am urcat pe site. Regulamentul spunea clar, trebuia să intri în top 10, în funcție de voturile acumulate de pe conturi Facebook, pentru a intra apoi în marea finală, unde un juriu urmează să aleagă cel mai bun proiect. Cel care, de fapt, va și obține o finanțare.

”Floare la ureche. Am mult prea mulți prieteni pe Facebook pentru a nu putea obține un punctaj mare”. Eram optimist.

La scurt timp după ce s-a dat startul concursului de votare, am scris un mic text pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/ciprianbalanescu) în care îi rugam pe toți prietenii să-mi voteze proiectul.

Vă mai aduceți aminte, nu? ”Dragi prieteni. Pentru mine triatlonul este viața mea. Prin dăruire, sacrificii și perseveranță am reușit să devin cel mai bun în Romania. Însă nu este suficient. Pot fi și mai bun! Votează proiectul meu și, mulțumită și ție, anul viitor cariera mea în triatlon are șansa să evolueze cum nu a mai făcut-o până acum. Citește descrierea proiectului meu și dacă te-am convins, votează-mă!”

Concursul se desfășura pe o perioadă de 14 zile, eram sigur că cei mai mulți dintre cei 2500 prieteni pe care îi am în lista de Facebook se vor mobiliza să-mi acorde 3 secunde din timpul lor și să-mi acorde votul.

În prima zi, după o scurtă promovare a proiectului meu, strânsesem suficiente voturi ca să îmi spun că voi intra lejer printre cei zece finaliști. M-am culcat pe o ureche apoi (a se citi că mi-am văzut de antrenamente și odihnă!). După 12 zile am verificat clasamentul și am aruncat o privire prin toate proiectele, să văd cum stau lucrurile.

Aveam 320 de voturi. ”Binișor”, îmi zic, deși speram ca mult mai mulți să îmi fi fost alături. Verific și alte proiecte. Notez cifrele pe o hârtie. Unul are 550 voturi, altul 650, 489, 598… ”Drace, ce e asta?!!!” 499, 600, 545, 496, 480, 612, 600, 566, 544, 502, 478 voturi.

Eu, cu 320 de voturi, eram pe locul 16. Prima oară am crezut că nu văd bine, m-am frecat la ochi de două ori.

Pe urmă mi-am pierdut puțin cumpătul: ”unde sunteți prietenii mei de pe Facebook ? Aici sunt prietenii cei adevărați ? De ce o poză cu o gagică în țâțele goale are și o mie de like-uri, iar un proiect de promovare a triatlonului mult mai puțin ? Păi data viitoare pun și eu o poză cu mine în curu’ gol, așa sigur atrag atenția. De ce nu m-ai făcut mamă o Pamela Anderson mereu tânără?”.

Dar mi-am revenit repede. Nu am demobilizat. Mi-am spus: ”Cip, dacă ai fi într-o competiție, ce ai face?”. Nu o dată, în concursuri, cei mai periculoși adversari sunt cei care stau la cutie, care se plasează pe locurile 7-8, dar care au finișul bun și știu când să accelereze.

Eram și eu exact în această postură. Pe ultima sută de metri, gata să accelerez. Era vremea să arăt ce pot.

Am zis să scot asul din mânecă. Iar singurul meu as, în acest caz, erau prietenii (cei adevărați și cei care au încredere în mine) pe care trebuia doar să îi mobilizez.

Și am reușit. Am început să dau mesaje în dreapta și în stânga. Imediat, câțiva oameni mi-au sărit în ajutor (lista lor e foarte lungă, dar țin să mulțumesc în special Danei Lădaru, Oanei Badea, Gabriel Solomon, Andrei Roșu) și cu ajutorul lor am încins internetul. Imediat voturile au început să curgă într-un ritm de necrezut. Vot după vot.

La sfârșitul perioadei de jurizare am reușit să strâng 1075 de voturi. Asta doar într-o zi. De vreo trei ori mai mult decât în toată perioada anterioară. M-am clasat cel mai bine în clasamentul celor zece proiecte selectate pentru faza finală a concursului. De acum, nimic nu mai depinde de mine.

Nu îmi mai rămâne decât să spun : ”Mulțumesc, prieteni. Mulțumesc prieteni, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Mulțumesc că aveți încredere în mine. Sper să nu vă dezamăgesc”.