Campion Balcanic la cross duatlon

Prima ediţie a Balcaniadei de duatlon disputată sâmbătă pe un traseu de la Platoul Corneşti din Târgu-Mureş, Transilvania Cross Duathlon a fost câştigată de timişoreanul Ciprian Bălănescu la masculin şi harghiteanca Kotel Adél la feminin.
Cei în jur de 100 de sportivi profesionişti şi amatori reprezentând Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova şi România au parcurs un traseu din jurul Grodinii Zoologice în probele de alergare şi ciclism, montain bike, pe distanţele de 5,5 kilometri la cros, respectiv 19,5 kilometri. Primii care au luat startul au fost ştafetele mixte, feminine şi masculine, precum şi amatorii, separaţi în clasamentul final pe mai multe categorii de vârstă. A urmat cea mai aşteptată parte a competiţiei, categoria Elite, la masculin, feminin şi juniori, probe care desemnau titlurile de campioni balcanici şi, în paralel cele naţionale. Deţinătorul titlului naţional de 10 ani, liderul incontestabil pe plan intern, Ciprian Bălănescu a luat din start un avantaj confortabil şi a încheiat traseul relaxat, timpii înregistraţi neavând importanţă în aceste probe, deoarece traseele sunt diferite de la o competiţie la alta. ”Aşa cum am promis ieri la conferinţa de presă, dacă am fost ultimul care am luat cuvântul, astăzi am fost primul. Traseul a fost unul pe care îl consider de dificultate medie, dar mă aşteptam să câştig mult mai greu. Nu îmi subestimez adversarii, dar m-am pregătit foarte serios, am progresat mult de la o competiţie la alta şi am folosit din start o strategie aş putea spune de intimidare. M-am desprins foarte rapid, după care am parcurs traseul încercând doar să-mi conserv poziţia, deoarece nu contează cu ce avantaj închei.
Pentru mine urmează alte competiţii majore. Următoarea este participarea la Jocurile Olimpice Europene de la Baku, Azerbaidjan, care se vor disputa peste şase săptămâni, participare care reprezintă încununarea muncii mele din toţi aceşti ani. Ar urma participarea la Mondialele de duatlon, în Australia, care se vor desfăşura în luna octombrie, unde îmi doresc să prind podiumul, sau cel puţin un loc în primii zece. Ar mai fi pe plan intern câştigarea titlurilor off road, pe şosea, dar şi alte competiţii de triatlon, sau aquatlon, care va avea loc tot la Târgu-Mureş”, a spus proaspătul campion balcanic.
El a fost urmat pe podium de bulgarul Emil Stoienev şi de reprezentantul Ungariei, Mester Bálint.

duatlon

articol: zi-de-zi.ro